- Noul Kia Sorento ia acasă premiul ‘Large SUV of the Year’ (SUV-ul de clasă mare al anului) - Sorento a fost lăudat pentru economia sa de combustibil, dinamica pe șosea și interiorul bine echipat
- Sorento a fost foarte apreciat încă de la lansarea sa în 2020
11 ianuarie 2021 - Noul Sorento, SUV-ul „navă amiral” al Kia, a avut un început de an puternic, fiind desemnat ‘Large SUV of the Year’ (SUV-ul de clasă mare al anului) la premiile 2021 What Car? Car of the Year Awards.
În fața unei competiții prestigioase din categoria SUV-urilor de clasă mare, comisia de jurizare a publicației What Car? a ales Sorento pentru economia sa impresionantă de combustibil, ținuta de drum, nivelurile ridicate ale specificațiilor standard și calitatea excepțională a fabricației.
Varianta aleasă de comisia de jurizare a publicației What Car? a fost 1.6 T-GDi Hybrid cu specificația '2' din Marea Britanie, cu pachetul complet de dotări standard, cum ar fi camera video pentru marșarier, sistemul inteligent de asistență pentru limitarea vitezei și sistemul de asistare a evitării coliziunii frontale cu pietonii, bicicliștiil și în intersecții (FCA - FORWARD COLLISION-AVOIDANCE ASSIST).
Comentând despre victoria modelului Sorento, Steve Huntingford, editor al publicației What Car? a spus: „Tehnologia hibridă a modelului Sorento combină o economie bună de combustibil înregistrată în traficul real cu emisii de CO2 relativ reduse, în timp ce rularea este confortabilă și direcția precisă. Remarcați interiorul frumos realizat și bine echipat, poziția de condus înaltă, confortabilă și garanția de neegalat de șapte ani oferită de Kia. Sorento este un automobil versatil remarcabil.”
Won-Jeong Jeong, președinte al Kia Motors Europe, a adăugat: „Este întotdeauna o mare onoare să primim premii pentru automobilele pe care le producem, în special din partea publicațiilor atât de cunoscute și apreciate, precum What Car?. A patra generație Sorento este o mașină de care suntem foarte mândri, mai ales că reprezintă prima implementare a puterii electrificate la SUV-ul nostru emblematic.”
Noul Sorento este comercializat în Europa de puțină vreme, dar s-a consolidat deja ca un produs emblematic în gama Kia, după ce a câștigat și „Mașina anului” la premiile Carbuyer 2021 din Marea Britanie.
Noua gamă Sorento este disponibilă în întreaga rețea de dealeri Kia din Europa, cu sisteme de propulsie ce includ variantele hybrid, diesel și plug-in hybrid (în funcție de piața de comercializare). Toate modelele sunt vândute în Europa, cu o garanția unică de șapte ani, 150.000 de kilometri oferită de Kia.
Despre Kia Romauto Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Motors Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.
Despre Kia Motors Europe Kia Motors Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Motors Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 39 de piețe de comercializare din Europa.
Despre Kia Motors Corporation Kia Motors Corporation (www.kia.com) este un producător de clasă mondială ce oferă experiențe de mobilitate care inspiră clienții săi prin mișcare. Fondată în 1944, compania Kia a fost în industria auto de mai bine de 75 de ani. Cu 52.000 de angajați în întreaga lume, o prezență în peste 190 de piețe și unități de producție în șase țări, compania vinde astăzi aproximativ trei milioane de vehicule pe an. Kia este în fruntea popularizării automobilelor electrificate și electrice cu baterie și dezvoltă o gamă tot mai mare de servicii de mobilitate, încurajând milioane de oameni din întreaga lume să exploreze cele mai bune modalități de a se deplasa.
Pentru mai multe informații despre Kia Motors și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.