TOATE PRIVIRILE ASUPRA MEA!
Noul 500 devine de acum hibrid, și o face cu stilul și eleganța cu care iconicul model Fiat 500 te-a obișnuit.
Fața surâzătoare a lui 500 devine mai veselă, noua sa parte frontală este mai prietenoasă prin noile profile, prin mustățile mai delicate și prin bara de protecție care încadrează grila tridimensională. Mai frumos, mai pozitiv, mai „500”. Noile faruri polieliptice îți vorbesc, iar în întuneric parcă îți fac cu ochiul. În timp ce noile sale lumini de zi (Daytime Running Light) cu lumini de poziție cu tehnologia LED sunt inspirate de cifra zero a logo-ului 500, în întuneric devin semnătura sa, făcându-l imediat ușor de recunoscut.
Inconfundabilul profil al lui 500 nu se schimbă. Devine mai special datorită celor două noi modele de jante din aliaj de 15″ gri lucios și de 16″ negru opac. Noul design al lui 500 este scos în evidență de noile culori ale caroseriei: Rosso Corallo pastel, pop și solar, Bodeaux Opera metalizat, elegant și distins.
Cum ar fi noul ornament cromat, care decorează barele de protecție, unde se găsesc noile proiectoare de ceață și lumina de marșarier. Sau cum ar fi noile grupuri optice posterioare, care cuprind stopurile și semnalizatoarele, încadrând astfel caroseria. O soluție îndrăzneață și inedită, care subliniază capacitatea lui 500 de a se reînnoi mereu, fară a-și pierde spiritul.
Nu a existat niciodată una mai trendy decât ea. Astăzi 500 prezintă noua sa colecție second skin: 6 desene care îmbracă cu eleganță, fantezie, bucurie și umor noua sa siluetă. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării: fiecare desen poate fi combinat cu anumite culori ale caroseriei și este disponibil în mai multe modele: SMALL (benzi laterale) sau MEDIUM (îmbracă mașina de la linia geamurilor incluzând plafonul, capota, oglinzile retrovizoare exterioare, portbagajul și montantul portierei).
Designul planșei de bord a fost complet regândit pentru a găzdui armonios noile tehnologii. Ies în evidență elementele cromate și designul nou, mai rotunjit, al butoanelor de comandă. Însă noul 500 nu este doar frumos, este și funcțional și este dotat cu un spațiu de depozitare nou și comod în planșa de bord, și cu un nou tunel central cu port USB/AUX-IN și un suport de pahare mai încăpător.
Stil, stil, stil și iarăși stil. Noile materiale și țesăturile alese pentru interioarele noului 500 sosesc direct de pe podiumurile de prezentare cele mai la modă. Iată o țesătură autentică „Prințul de Wales”, cu accente de diverse culori și noua piele bordeaux cu inserții albastre și o tușă vintage, un omagiu adus culorilor anilor ’60.
IUBEȘTE SĂ DOMINE. STRADA, EVIDENT.
0.9 TWINAIR 85CP
CILINDREE (CM3): 875
NIVEL DE POLUARE: EURO 6D
NUMĂR TREPTE VITEZĂ: 5+RM
PUTERE MAXIMĂ CE – KW (CP) LA TURAȚII/ MINUT: 62,5 (85) @ 5500
CUPLU MAXIM CE – KW LA ROTAȚII/ MINUT: 145 (14,8) @ 1900
VITEZĂ MAXIMĂ (KM/H): 170
ACCELERAȚIE (SEC.) – 0/100 KM/H: 11,0
CONSUM (L/100 KM) WLTP
CICLU URBAN: 6,1 – 6,2
CICLU EXTRA-URBAN: 3,9 – 4,0
CICLU COMBINAT: 4,7 – 4,8
EMISII DE CO2 (G/KM): 108 – 109
1.2 69CP START&STOP
CILINDREE (CM3): 1242
NIVEL DE POLUARE: EURO 6D
NUMĂR TREPTE VITEZĂ: 5+RM
PUTERE MAX CE – KW (CP) LA TURAȚII/MIN: 51 (69) @ 5500
CUPLU MAX CE – NM (KGM) LA TURAȚII/MIN: 102 (10,4) @ 3000
VITEZĂ MAXIMĂ (KM/H): 163
ACCELERAȚE (SEC.) – 0/100 KM/H: 12,9
CONSUMURI (L/100 KM) WLTP
CICLU URBAN: 6,1 – 6,7
CICLU EXTRA-URBAN: 4,5 – 4,9
CICLU COMBINAT: 5,1 – 5,5
EMISII DE CO2 (G/KM): 116 – 129
STILUL ESTE O CHESTIUNE DE CARACTER. ORI ÎL AI, ORI NU ÎL AI.
TOT UNIVERSUL TAU, ÎNTR-UN ICON. MEREU CONECTAT.
La bordul noului 500 singurul lucru care contează este plăcerea de a conduce. De aceea, este dotat cu un sistem infotelematic inovativ Uconnect™ 5” radio live touchscreen, capabil să garanteze cel mai bun infotainment la bord. Totul este completat de comenzile audio pe volan, funcția hands free Bluetooth și Bluetooth Audio Streaming, sistem eco:Drive, my:Car și conexiune la principalele rețele de socializare. Dacă dorești să călătorești într-un mod și mai sigur și mai plăcut, 500 îți oferă sistemul de navigație integrat TomTom 2,5D cu servicii Live incluse.
Uconnect™ este sistemul infotainment care îți permite, prin intermediul unui touchscreen de 5″, să gestionezi toate dispozitivele multimedia din dotarea mașinii: de la radio-ul analogic și digital (DAB), până la toate suporturile principale (mediaplayer, iPod, iPhone, smartphone) care se conectează prin portul USB și portul Aux-in. Dispozitivul Uconnect 5’’ Radio Nav oferă funcția de navigație TomTom 2,5D, indicații despre traseu și funcția „One Shot Voice Destination Entry” pentru a introduce adresa prin intermediul comenzilor vocale.
Pe lângă noul sistem de frânare (motorizări 1.2), cu noul 500 poți conta și pe cele mai sisteme de protecție: 7 airbag-uri, ABS+EBD pentru a nu pierde controlul în cazul frânării de urgență, ESC+ Hill Holder pentru a menține traiectoria în caz de urgență și plecare ușoară din rampă, HBA pentru a oferi mai multă forță frânării bruște și dispozitivul Hazard care acționează automat luminile de avarie în caz de oprire bruscă. Noile faruri polieliptice cu DRL asigură o vizibilitate maximă, datorită tehnologiei LED.